O melodie

Dalila şi Alain Delon. Are un farmec aparte. Mai jos o să vă ataşez şi versurile. De prima dată când am ascultat-o am avut senzaţia că o înţeleg. E ceva in genul, "Buna seara, iubito" (Caramitru si L. Stoica, cred). Am încercat o traducere dar am constatat cu stupoare că nu-mi iese. Literar vorbind. Mi-am dat seama unde greşeam, franceza e limba care nu ar trebui tradusă niciodată, mai ales când e vorba de poezie. Îşi pierde frumuseţea, farmecul. Aşa că am lăsat deoparte şi am început să mă bucur de frumuseţea ei. Şi am înţeles ceea ce prima data nu auzisem sau vazusem.  http://www.youtube.com/watch?v=_ifJapuqYiU

Cuvantul

Suntem înconjuraţi de cuvinte, cuvinte care folosite prea des îşi pierd din încărcătura emoţională cu care au fost investite iniţial. Priveşti un film american şi auzi de atâta dragoste că te saturi, auzi aceleaşi promisiuni deşarte că ajungi să nu mai crezi nimic. Cuvinte în vânt, banale. Lope de Vega spunea că omului i-a fost dat limbajul să-şi ascundă gândurile. Ce-aş mai vrea să pot asculta gândurile unora. Sau poate că nu. Poate că ceea ce aş găsi nu mi-ar plăcea. De parcă nu m-aş aştepta la aşa ceva.

Stau şi mă gândesc la puterea cuvântului. Mai bine zis la cel care posedă autoritatea. Dacă citiţi Geneza veţi vedea că toată creaţia a fost făcută prin puterea cuvântului, iar majoritatea vindecărilor lui Iisus sunt făcute prin cuvânt. Era o vreme când cuvântul însemna ceva. Acum e folosit doar pentru a ne ascunde gândurile. Am ajuns în stadiul în care învăţăm cum să ne ascundem adevăratele intenţii în spatele cuvintelor, învăţăm la şcoli cum să vindem cu ajutorul cuvântului iluzii. Deja cred că am folosit prea multe cuvinte pt acum.