Se vorbeste tot mai rar despre iubirea neconditionata si tot mai des auzi: „Eu m-am sacrificat pentru cutare, am facut si am dres…”, de obicei pe un ton de repros. De fapt, ce suntem dispusi sa dam si cu ce pret?
Afirmatii
si comportamente aberante se regasesc insa la toate nivelurile
interactiunii umane. In gesturi marunte- de exemplu, cand cumperi
cuiva un cadou, de obicei ii cumperi ce iti place tie, preferand sa
iti imaginezi ca ii va placea si sarbatoritului, in loc sa faci un mic
efort sa ii indeplinesti o dorinta reala.
De asemenea, in gesturi cu impact mai
mare pentru viata noastra: in relatiile afective, in casnicie, cand
aruncam pe masa de joc anumite carti, fara sa ni se ceara si chiar
fara a fi nevoie. Vrem sa atragem iubirea celorlalti, sau macar
admiratia, fara sa lucram putin la cizelarea propriului egoism. Un
sacrificiu este inteles ca un pretext de a cere totul in schimb.
De
obicei, dam pentru a primi, asa ca evaluam puterea celuilalt de a
returna intr-un fel sau altul ceea ce a primit de la noi. Chiar si
cand credem ca iubim, se intampla sa ne facem socoteala de cat efort
sau investitie ar fi nevoie pentru a primi ce dorim din partea
celuilalt. Cand constientizam acest indiciu, avem sansa de a corecta s ceea ce aveam de gand sa facem.
Nu
tot ce pierdem poate fi numit sacrificiu si nu toate sacrificiile
sunt cele potrivite pentru persoana de langa. Faptul ca renuntam la
alcool sau la fumat, pentru a-i face pe plac unei noi cuceriri, vi se
pare un sacrificiu? Pentru cine este mai mare castigul- pentru propria
persoana sau pentru cel/cea care a cerut schimbarea?
Se
intampla totusi sa daruiesti sau sa cedezi ceva consideri cu adevarat
important, pentru cei care-ti sunt dragi, pentru binele si pentru
fericirea lor. Ajungi sa crezi ca te sacrifici pentru iubit/a, pentru
copil, pentru frati sau pentru parinti, cand s-ar putea sa
indeplinesti un simplu capriciu. O minima chibzuinta este de folos atunci cand
nu vezi prea clar scopul sacrificiului ce ti se cere. Fie ca este
facut cu forta („Daca nu renunti la jobul tau, te parasesc”) sau cu
santaj sentimental („Trebuie sa alegi intre mine si copiii tai”…) sau
prin seductie, ganditi-va bine: ce folos ii va aduce sacrificiul meu
persoanei care mi-l solicita?
Fie
ca cedam ceva ce nu ne era oricum prea important, fie rupem de la noi
pentru a avea celalalt, sacrificiul nu este complet si nici nu-si
indeplineste menirea daca este facut fara cap. Putem darui sume de
bani -de care si noi aveam nevoie sau obiecte la care tinem, putem
sacrifica timp si energie pentru celalalt, ne putem dedica intreaga
viata ingrijirii unui bolnav si multe altele. Din pacate, nu ne sta in
putere sa-i dam celuilalt sanatate, intelepciune, viata buna, liniste
sufleteasca, ci ei insisi trebuie sa si le procure. Prin intermediul
sacrificiului nostru, aparent noi pierdem si celalalt castiga, dar de
fapt ni se intampla lucruri mai frumoase decat banuim.
Renuntand
la noi si la nevoile noastre, nu pierdem nimic esential, ci doar ne
infrangem vointa, egoismul, amorul propriu, atasamentul de obiecte si
altele care ne apasa sufletul. Privindu-l pe celalalt ca si cum ne-ar intermedia curatirea sufletului, sacrificiul se poate transforma in daruire..
Daruirea este singurul mod de a da fara a pierde nimic. Oricat am darui, putem castiga de o suta de ori mai mult...desi nu e o conditie si nici o certitudine, putem obtine dragostea. Mai presus de iubirea celuilalt, ne putem castiga libertatea,
iesirea din cercul vanitatii, puterea de a calca pe propriile dorinte
si orgolii, puterea de a fi mai aproape de Dumnezeu.
Scopul
fiintei umane nu este de a se bucura in singuratate de darurile
primite, ci impreuna cu ceilalti. Sa nu uitam ca avem insusirea unica
de a transforma un sacrificiu intr-o daruire.
